1. Home
  2. De ce e important sa vorbesti cu bebelusul tau
De ce e important sa vorbesti cu bebelusul tau

De ce e important sa vorbesti cu bebelusul tau

  • June 22, 2021
  • 0 Likes
  • 333 Views
  • 0 Comments

Aproape toate mamicile vorbesc cu bebelusii lor chiar inainte ca acestia sa vina pe lume. Odata nascuti, cei mici vor prefera intotdeauna vocile oamenilor, in detrimentul altor sunete, iar vocea mamei va fi mereu preferata lor, pentru ca o vor asocia cu mancarea, confortul si caldura. 

Bebelusii prefera vocile feminine in general, pentru ca sunt mai putin grave. De altfel, majoritatea adultilor isi modifica inconstient vocea cand vorbesc cu un bebelus si o fac sa sune mai calda.

Faptul ca adultii vorbesc mai cald si mai incet cu cei mici, dar si faptul ca accentueaza anumite silabe si fac diverse grimase le atrage atentia bebelusilor. Poti sa-ti dai seama de asta prin faptul ca bebelusul tau zambeste usor cand ii vorbesti asa. In schimb, daca incerci sa ii vorbesti pe o voce grava, serioasa, este posibil sa planga. 

Ascultandu-ti vocea, bebelusul va incepe sa faca diverse asocieri, cu mult inaintea momentului in care va vorbi. La doar o luna, bebelusii stiu exact care e vocea mamei lor, chiar daca aceasta se afla in alta incapere. Faptul ca iti zambeste cand vorbesti cu el nu este intamplator. El se simte bine sa-ti auda vocea, pentru ca vocea ta ii ofera sentimentul de siguranta.

In plus, schimbarile de tonalitate din vocea ta il vor invata multe lucruri, chiar daca e greu de crezut ca un copil atat de mic realizeaza asta. La doua luni, el va incepe sa reproduca deja anumite sunete, “vorbind” cu tine asa cum poate. Aceste sunete se vor dezvolta treptat. E bine sa reproduci si tu sunetele pe care le scoate bebelusul, chiar daca e vorba de un simplu “aaaaa”. Astfel, ii transmiti ca intelegi ce spune si il stimulezi sa comunice tot mai mult prin sunete.

Pe de alta parte, e indicat sa-i citesti bebelusului, chiar daca ai impresia ca e prea mic pentru a intelege ceva din ce spui tu. Cititul il va ajuta sa recunoasca insa varietatea de sunete si, mai tarziu, sa incerce sa le reproduca. 

Pe la patru luni, bebelusul va incepe deja sa lege aceste sunete intre ele, dand nastere unor “propozitii”, chiar daca de neinteles pentru tine. El va “vorbi” in limba lui si va intelege din ce in ce mai mult din ceea ce ii transmiti tu. Acum e momentul in care el recunoaste, dupa sunetele si inflexiunile vocii tale, cand e timpul sa manance, cand urmeaza sa-l schimbi sau cand vine ora somnului. 

Modul in care tu ii vorbesti il invata foarte multe si despre personalitatea ta. Vei vedea ca iti raspunde cu zambete si gangureli cand esti calma si ii vorbesti delicat, dar pe un ton vesel, si vei observa ca bebelusul isi va da seama cand esti suparata. 

E foarte important sa vorbesti cu bebelusul tau inca din prima zi, pentru ca asta va ajuta la construirea relatiei dintre voi. Si, chiar daca bebelusul nu intelege concret ce ii spui, vocea ta ii va transmite mereu o stare buna, o stare de siguranta si de confort. 

  • Share: