1. Home
  2. Cum poti sa previi aparitia varicelor in timpul sarcinii
Cum poti sa previi aparitia varicelor in timpul sarcinii

Cum poti sa previi aparitia varicelor in timpul sarcinii

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 553 Views
  • 0 Comments

In timpul sarcinii, volumul de sange din corpul tau creste, punand presiune pe vasele de sange. Din aceasta cauza apar varicele, care nu sunt altceva decat vase de sange dilatate.

Pentru ca uterul apasa pe vena cava inferioara, sangele circula mai greu dinspre picioare catre zona pelvina. Asa se face ca varicele apar, de regula, pe picioare, insa in sarcina pot aparea si pe fese sau in zona vaginala. Hemoroizii sunt tot un fel de varice si apar adesea la gravide din cauza constipatiei.

In general, varicele nu pun probleme de sanatate, ci mai degraba probleme estetice. Totodata, pot produce disconfort din cauza mancarimilor. Vestea buna este ca varicele se estompeaza in cel mult un an dupa ce ai nascut.

Preventia, cel mai bun tratament

Tratamentul varicelor este exclusiv chirurgical. Asadar este mult mai simplu sa le previi decat sa le tratezi. Cateva masuri simple, care sa favorizeze o buna circulatie, te pot ajuta in acest scop:

  • Evita sa stai prea mult timp in picioare sau intr-o singura pozitie;
  • Evita sa porti tocuri;
  • Evita sa porti ciorapi cu banda, care impiedica circulatia sangelui. Poti purta, insa, ciorapi compresivi. Acestia imbunatatesc circulatia sanguina la nivelul picioarelor, comprimand vasele dilatate;
  • Evita baile fierbinti, epilarea cu ceara si expunerea la soare;
  • Evita sa stai picior peste picior;
  • Ridica-ti picioarele periodic pentru ca sangele sa nu stagneze in vene. Te poti intinde pe sol si-ti poti ridica picioarele pe perete;
  • Dormi pe partea stanga. Acest lucru ajuta la scaderea presiunii pe vena cava inferioara;
  • Redu consumul de sare. Sodiul retine apa in organism si astfel pot aparea edeme;
  • Bea multa apa si consuma multe fibre pentru a preveni constipatia si hemoroizii;
  • Fa zilnic miscare. 30-60 de minute de mers pe jos ajuta mult.

Desi varicele nu pun probleme in sarcina, ar fi recomandat sa le urmaresti evolutia. Daca se umfla, se inrosesc, sangereaza sau devin fierbinti, contacteaza medicul. La fel si daca pielea piciorului isi schimba culoarea sau se ingroasa.

  • Share: