1. Home
  2. Crampele abdominale in primul trimestru de sarcina
Crampele abdominale in primul trimestru de sarcina

Crampele abdominale in primul trimestru de sarcina

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 623 Views
  • 0 Comments

In primul trimestru de sarcina, schimbarile care au loc in abdomenul tau pot sa duca la crampe, adesea descrise de gravide ca o senzatie de presiune in abdomen, fie pe o parte, fie pe ambele parti. In general, crampele abdominale sunt considerate normale in sarcina, dar daca ai dubii, poti sa iei legatura cu medicul tau.  

De ce apar crampele abdominale in primul trimestru

Pe masura ce uterul tau se mareste, pentru a face loc embrionului si lichidului amniotic, ligamentele si muschii care il sustin se intind. Durerea poate fi mai evidenta atunci cand stranuti, cand tusesti sau cand schimbi pozitia. Totusi, exista si femei care nu au crampe in primul trimestru. Se crede ca forma fizica a mamei, inainte de sarcina, ar avea un cuvant important de spus.

Uneori, crampele abdominale din primul trimestru pot fi cauzate si de alti factori precum balonarea excesiva, constipatia sau contactele sexuale.

Cum poti scapa de crampele abdominale

Pentru ca multe din medicamentele calmante sunt interzise in sarcina, cel mai indicat este sa previi si sa tratezi crampele din primul trimestru prin metode naturale:

  • Fa bai caldute, relaxante;
  • Incearca sa faci miscare. Orice exercitiu fizic, indiferent cat de usor este, poate ajuta;
  • Bea multe lichide;
  • Incearca sa faci exercitii de respiratie, cu fereastra deschisa.

Cand trebuie sa mergi la medic

Daca sunt usoare si apar din cand in cand, crampele abdominale nu ar trebui sa te sperie. Insa exista si situatii cand ele pot semnala probleme grave. Trebuie sa mergi la medic atunci cand:

  • Ai crampe foarte dureroase. Acestea ar putea semnala o sarcina extrauterina sau o dezlipire de placenta;
  • Ai crampe usoare sau ascutite insotite de sangerari vaginale, spotting, scurgeri vaginale anormale. Ar putea fi vorba de un avort spontan;
  • Ai crampe insotite de dureri in umar sau in brat. Acestea pot semnala o hemoragie interna provocata de o sarcina extrauterina care a rupt trompa uterina;
  • Ai crampe in zona pelvina insotite de dureri sau arsuri la urinare. Aceste simptome sugereaza o infectie urinara;
  • Ai dureri in abdomenul superior. Acestea pot semnala instalarea preeclampsiei.
  • Share: