1. Home
  2. Anestezia epidurala
Anestezia epidurala

Anestezia epidurala

  • September 21, 2018
  • 0 Likes
  • 713 Views
  • 0 Comments

Anestezia epidurala este cu siguranta cea mai cunoscuta metoda de ameliorare a durerilor la nastere. Chiar daca planuiesti sa nasti 100% natural, este indicat sa te informezi in legatura cu acest tip de anestezie pentru a putea lua cea mai buna decizie in timpul travaliului, daca vei considera ca durerile sunt insuportabile.

Ce este anestezia epidurala

De fapt, nu este vorba de o anestezie propriu-zisa pentru ca nu pierzi complet controlul zonei tratate. Epidurala folosita la nastere este mai degraba un tip de analgezie, adica blocheaza senzatia de durere in partea inferioara a corpului.

Anestezia epidurala se face cu ajutorul unei substante din categoria anestezicelor locale, de exemplu bupivacaina sau lidocaina. Acestea sunt combinate de multe ori cu opioide precum fentanil sau sufentanil. Aceasta combinatie blocheaza eficient senzatiile dureroase, insa cu efecte secundare minime.

Cum se face o epidurala

Mai intai, se incepe administrarea de lichide intravenos, inca din prima faza a travaliului, faza latenta. Epidurala se monteaza dupa ce a inceput faza activa a travaliului, iar dilatatia colului a ajuns la patru, cinci centimetri. Pentru asta, va trebui sa stai fie culcata pe partea stanga, fie in sezut, cu spatele arcuit. E foarte important sa tii spatele arcuit si sa nu te misti pentru a preveni complicatiile si a mari eficienta epiduralei.

Se  dezinfecteaza pielea, apoi se face o injectie cu anestezic local pentru a amorti partea de jos a spatelui. Anestezistul va introduce un ac in coloana vertebrala, mai exact in spatiul epidural, adica spatiul dintre vertebra si dura mater (membrana exterioara care protejeaza maduva spinarii). Prin acest ac se introduce un cateter subtire in spatiul epidural, apoi acul se scoate, in timp ce cateterul ramane pe loc si se lipeste de piele. Cu ajutorul cateterului se pot administra mai multe doze de anestezic, atunci cand este nevoie.

Care sunt avantajele epiduralei

O nastere mai putin dureroasa prezinta multe avantaje din punctul de vedere al mamei:

  • Chiar daca travaliul dureaza mult si este dificil, mama se poate odihni, se poate relaxa si concentra astfel inca sa aiba suficienta energie in momentul expulziei si sa participe activ la nastere;
  • Pentru ca este mai putin dureroasa, nasterea devine o experienta pozitiva pentru mama;
  • Epidurala blocheaza senzatia de durere, insa, cand va fi cazul, vei putea sa impingi;
  • Epidurala se poate folosi si in cazul nasterii prin cezariana. Astfel, daca travaliul se complica si nasterea nu poate avea loc natural, anestezia este deja facuta.

Care sunt riscurile epiduralei

Ca orice anestezie, epidurala are riscurile ei, de care trebuie sa tii seama:

  • Poate sa scada tensiunea arteriala a mamei. De aceea, tensiunea se masoara des, iar daca ea scade brusc, se administreaza tratament;
  • Daca anestezistul “inteapa” din greseala dura, pot aparea dureri de cap severe in zilele urmatoare. Se intampla in aproximativ 1% din cazuri, iar durerea cedeaza, de obicei, in cateva zile;
  • Dupa montarea epiduralei, va trebui sa schimbi pozitia in care stai, iar fatului i se vor monitoriza continuu bataile inimii. Daca stai intr-o singura pozitie, travaliul va fi incetinit sau chiar oprit;
  • Pot sa apara efecte secundare la mama: tremurat, tiuit in urechi, dureri de spate, greata, probleme la urinat;
  • Pentru ca partea inferioara a corpului este amortita, unele gravide nu reusesc sa impinga eficient cand vine momentul expulziei, astfel ca poate fi nevoie de forceps sau chiar de cezariana;
  • Vei avea picioarele amortite timp de cateva ore dupa nastere.

Ce efecte are epidurala asupra copilului

Cercetarile nu sunt foarte clare in aceasta privinta, mai ales ca efectele depind de cantitatea de anestezic folosita, iar aceasta difera de la o nastere la alta.

Unii specialisti considera ca bebelusii nascuti cu epidurala au probleme la primele incercari de a suge. Altii spun ca fatul devine letargic cand este inca in uter si de aceea nu poate gasi pozitia corecta pentru nastere.

S-a mai constatat ca bebelusii nascuti cu epidurala au probleme cu respiratia, iar ritmul cardiac poate fi, de asemenea, scazut.

  • Share: